Despre autor
Andrea Calogero Camilleri

Andrea Calogero Camilleri (n. 1925) este unul dintre cei mai populari scriitori italieni contemporani. Poet promițător în tinerețe, apoi regizor de teatru, scenarist și producător de radio și televiziune, Camilleri a început să scrie romane târziu, după vârsta de patruzeci de ani. Astăzi, „Bătrânul”, cum îl numesc cu tandrețe contemporanii, este considerat un nume de referință al romanului polițist, contribuind la glisarea genului spre ficțiunea literară. Primul său roman, Il corso delle cose, a fost publicat abia în 1978 (deși fusese scris cu zece ani mai devreme), însă consacrarea literară a cunoscut-o după alți cincisprezece ani, odată cu romanul La stagione della caccia („Sezonul de vânătoare”). În 1994, a apărut La forma dell’acqua (Forma apeiEditura Nemira, 2010), primul roman din seria Comisarul Montalbano, personaj care în scurt timp avea să se transforme într-un adevărat cult. Dintre titlurile seriei – care cuprinde 17 romane și 4 volume de povestiri până în prezent – menționăm: Il ladro di merendine (Hoţul de merinde, Editura Nemira, 2009), La voce del violino (Sunetul vioriiEditura Nemira, 2009), La gita a Tindari („Călătorie la Tindari”), L’odore della notte („Mireasma nopţii”), La pazienza del ragno („Răbdarea păianjenului”), La luna di carta („Luna de hârtie”) etc.

Comisarul Montalbano a devenit atât de popular (la aceasta contribuind și un serial de televiziune de mare succes), încât Andrea Camilleri a ajuns în situația de a nu mai putea renunța la el (asemenea lui Arthur Conan Doyle cu personajul său Sherlock Holmes). „Cititorii îmi scriu și-mi spun că personajul le aparține și, deci, nu pot să fac ce vreau eu cu el. Cât despre a-l omorî, nici nu poate fi vorba. Am cerut sfaturi de la doi autori de romane polițiste, Montalbán şi Jean-Claude Izzo, dar se pare că e foarte primejdios să programezi dispariția unui astfel de personaj: cei doi au decedat între timp.” Prin urmare, Camilleri ar fi luat hotărârea ca ultima aventură a lui Montalbano s-o încredințeze editorului său, cu indicația de a fi închisă într-un seif și publicată abia după moartea autorului.

 
LEVIR RECOMANDA
Frank Herbert frank_herbert_-_1984 Scriitor
" Căutați libertatea și veți deveni sclavii propriilor plăceri. Căutați disciplina și veți găsi libertatea. "